Modificare legislativă doar pentru impresionarea publicului? Avocatul Victor Buju explică de ce ultima propunere de modificare a Codului Penal este „primitivă”
Propunerea de modificare a Codului penal privind conducerea sub influența alcoolului sau a drogurilor este criticată de unii specialiști în Drept. După condamnarea lui Vlad Pascu,pronunțată recent, de instanța de fond(10 ani cu executare pentru uciderea a două persoane și mutilarea altora, după ce a condus sub influența drogurilor), a apărut și un proiect de lege care prevede majorarea pedepselor pentru conducerea sub influența drogurilor de la 1 – 5 ani la 2 -7 ani.
Victor Buju,avocat -partener fondator Buju, Stanciu &Asociații explică pas cu pas de ce această modificare legislativă pare un „exces de putere”, pentru impresionarea publicului și nu ține cont de principiile fundamentale ale dreptului penal, de proporționalitatea pedepselor.
Găsiți mai jos argumentele invocate de avocatul Victor Buju:
Dreptul penal este adesea comparat cu arta: un echilibru delicat între prevenție, sancțiune și reabilitare. Uneori, însă,
legislatorul român pare să fi adoptat un stil suprarealist, amestecând pedepse draconice cu o interpretare rigidă și
neștiințifică a realității sociale.
Propunerea recentă de modificare a Codului Penal privind conducerea sub influența alcoolului sau a drogurilor este
un exemplu elocvent de cum o idee bună (siguranța rutieră) poate fi transformată într-un act normativ lipsit de
rafinament juridic și de o minimă sofisticare legislativă.
Propunem să analizăm, la suprafață, ce opinăm a fi absurdul acestei propuneri.
1. Definiții și concepte: între ambiguitate și creativitate
Legislația modernă se bazează pe claritate și previzibilitate. Din păcate, această inițiativă legislativă introduce
sintagma grosieră „droguri în sânge”, fără a preciza dacă se referă la substanțe active (care afectează conduita unui
șofer) sau la metaboliți inactivi (urme de substanțe care pot rămâne săptămâni în organism, fără niciun efect
comportamental).
Jurisdicțiile mai avansate, precum Germania sau Canada, stabilesc praguri precise pentru fiecare substanță, bazate pe
studii științifice care corelează nivelul unei substanțe cu afectarea reflexelor. Noi, în schimb, optăm pentru o definiție
rudimentară, lipsită de orice nuanță științifică, care poate incrimina inclusiv persoanele care au consumat canabis cu
o săptămână înainte, fără a fi sub influența acestuia.
Rezultatul? Aplicare haotică a legii, dosare penale inutile și riscul sistemic de condamnări absurde.
2. Proporționalitatea pedepselor: Vlad „dragul”?
O lege penală trebuie să se sprijine pe un principiu esențial: pedeapsa să fie proporțională cu pericolul social
reprezentat de fapta incriminată. Prin această propunere, sancțiunile pentru conducerea sub influența alcoolului sau a
drogurilor escaladează până la pedepse de 3–7 ani de închisoare, ajungând să rivalizeze cu infracțiuni în mod
tradițional mult mai grave, cum ar fi vătămările corporale grave și chiar tâlhăria, pentru care se prevede aceeași plajă
de pedeapsă.
Disproporția este șocantă și sugerează mai degrabă un exercițiu de putere, menit să impresioneze publicul, decât o
intervenție rațională în materie penală. Nu negăm gravitatea conducerii sub influență, însă o lege care pedepsește la
același nivel un șofer cu o alcoolemie de puțin peste 0,80 g/l și pe un infractor care provoacă intenționat suferințe
fizice grave își pierde logica echilibrului pe care dreptul penal trebuie să îl aibă în toate formele sale.
3. Distincția între substanțe: o abordare monocromă
O altă slăbiciune majoră rezidă în faptul că acest proiect legislativ ignoră, cu desăvârșire, diferențele între diferite
tipuri de substanțe cu efect psihoactiv. În numeroase state occidentale, legile fac diferența între drogurile care afectează
imediat reflexele (alcool, cocaină, amfetamine) și cele care, prin natura lor, pot rămâne detectabile în organism mult
după dispariția oricărei influențe reale (canabis, benzodiazepine).
România alege o abordare de o natură rudimentară dezonorantă: „droguri = pericol”, fără distincții, fără praguri, fără
logică. Practic, un pacient care ia anxiolitice prescrise poate fi condamnat la fel ca un consumator de metamfetamină.bsa.ro
4. Proceduri de testare: precizie opțională
O lege penală modernă se bazează pe proceduri de testare precise, pe dreptul la contraproba și pe confirmarea
rezultatelor prin analize de laborator. În practică, testele rapide utilizate de poliție (cum ar fi cele de tip Dräger) pot
produce un număr îngrijorător de rezultate fals-pozitive sau fals-negative, iar în alte țări, un astfel de test trebuie
oricum coroborat cu o analiză toxicologică riguroasă.
Noua lege nu menționează sub nicio formă aceste garanții procedurale. Practic, dacă un test rapid dă un fals pozitiv,
șoferul este automat transformat într-un infractor.
5. Toleranța individuală: o variabilă neglijabilă
Toleranța la substanțe variază enorm de la o persoană la alta. Un consumator ocazional de canabis poate fi afectat
puternic, în timp ce un consumator cronic poate avea THC rezidual fără a fi afectat. Jurisdicțiile moderne analizează
și semnele comportamentale ale afectării, nu doar nivelul substanței.
Propunerea legislativp pare, în acest punct, preocupată doar de depistarea prezenței „drogurilor în sânge” și nimic
mai mult, ca și cum la volan capacitatea de reacție și atenția ar fi invariabil același lucru la fiecare persoană. O
asemenea abordare binară – „e substanță detectată, e infracțiune” – nu doar că face să dispară orice nuanță științifică,
dar demonstrează o lipsă evidentă de interes pentru realitățile medicale și fiziologice.
6. Eficiența măsurilor: scopul scuză mijloacele
Un act normativ care își propune reducerea accidentelor rutiere ar trebui, în mod firesc, să includă nu doar o creștere
a pedepselor, ci și o serie de măsuri alternative: programe de educație rutieră și prevenție, facilități de transport public
(inclusiv pe timp de noapte), campanii de conștientizare și, eventual, politici de sprijin și consiliere pentru
consumatorii problematici de alcool sau droguri.
Propunerea în discuție ignoră cu nonșalanță toate aceste aspecte, preferând să rezume totul la sancțiuni punitiv-penale.
Chiar și un novice în materie de politici publice știe că doar a înăspri cadrul sancționator, fără a exista condiții pentru
a elimina cauza principală, nu va produce efecte remarcabile. E mult mai probabil să asistăm la același număr de
accidente, urmat însă de o avalanșă de dosare penale.
7. Impactul asupra sistemului judiciar și penitenciar
O altă consecință inevitabilă a acestei inițiative este supraaglomerarea sistemului judiciar și a penitenciarelor.
Introducerea unor pedepse atât de dure și a unei definiții confuze a „drogurilor în sânge” va spori, în mod artificial,
numărul de dosare penale.
Instanțele vor fi asaltate de cazuri în care va conta mai mult prezența minimă a unor substanțe, decât gradul efectiv de
pericol pe care îl reprezenta șoferul. Într-un final, numeroase persoane pot ajunge în detenție, deși, în realitate, nu ar
fi constituit un risc semnificativ pentru traficul rutier.

Concluzie: O lege primitivă, lipsită de rafinament legislativ
Orice act normativ care nu apelează la rigoare științifică și la principiile clasice ale dreptului penal riscă să devină o
caricatură legislativă, mai aproape de creația unui artist naiv decât de lucrarea fină a unui legiuitor matur.
În loc să folosească analizele toxicologice (cum inspirat a decis ÎCCJ), pragurile științifice și o rețea de măsuri
educative și de prevenție, legiuitorul, stângaci și grăbit într-un aparent război rece interinstituțional, preferă să trateze
cu ciocanul o problemă care necesită privită cu lupa. Prin această atitudine, nu doar că este ratată ținta reală – reducerea
accidentelor rutiere –, ci se nasc și probleme grave de echitate, previzibilitate și costuri sociale
Sursă foto: BUJU, STANCIU&ASOCIATII